La REvedere, mare!
De multe ori, mă imaginez într-un colțișor al minții mele pe o plajă, într-un foișor unde stau rafturi de cărți, cu micul meu peruș verde, dus de mult timp de acum, iar eu îmbracată într-o rochie vaporoasă albă de vară, în picioarele desculțe. Vântul bate, valurile cântă melodia lor cu motivul spargerii la mal, pescărușii se perindă pe cer, scoțând al lor sunet distinctiv, iar eu mă uit în zare la marea albastră...
Mai plăcută decât închipuirea rămâne revederea
Atunci când mă simt stresată, singură sau nostalgică mă întorc acolo. Dar mai plăcută decât închipuirea rămâne revederea cu ea, cu marea...
Și odată cu ea, revederea cu locuința fixată în cuie, sacul de dormit, nopțile petrecute nu în compania televizorului, laptopului, ci cu persoanele cu care împarți acea locuință jucând Țomanap ori Fazan ca să adormi mai repede. Da, vorbesc despre cort. De cortul în care stai și dormi în nopțile de vară, mai aproape parcă de natură (chiar dacă e camping -cu pază- foarte important), din care te furișezi grăbit noaptea sau dimineața pentru a ajunge pe plajă ca să vezi Soarele cum se scufundă în zare și apoi reapare. Vorbesc de cort, așa este, cortul fără baie, făra robinet, așa de simplu.
De ce merg cu cortul? ar întreba mulți. Poate din obișnuință, poate din plăcere...De fapt, este ca o evadare din blocul din piatră de toate zilele. E pur și simplu altceva. O casă mai simplă decât un cort nu este. Că nu are toate utilitățile, asta este o altă poveste...
Și acum marea, frumoasa mea mare, care îmi delectezi aerul ce-mi pătrunde în plămâni prin briza ta. Mi-ai dăruit multe anul ăsta, mi-ai dat soare, nori, câțiva stropi de ploaie, plimbări pe faleza ta nouă cu tablouri sculptate cu pești, țestoase, corăbii, partide de volei pe nisipul cu praf de scoici, fin pe alocuri. Să nu uităm de răcoreala de după făcut plajă și multe, multe râsete...Bineînțeles, să nu uit de înot și scufundări (mai ales scufundări și oh da... tumbele în apă când erai suficient de caldă).
Te știu de când eram mică și de atunci mă întorc an de an, găsindu-te la fel de frumoasă. Cu ce ne vrăjești de ne atragi mereu? Să fie valurile? Să fie Soarele, prietenul tău? Copiii care fac castele de nisip?
Câte puțin din toate...
Ne atragi, probabil, cu câte puțin din toate. De aceea, ne și faci să ne ținem de cuvânt când spunem la final de sejur: “La REvedere, mare!”
