Despre cartea "Demonul Amiezii", de Andrew Solomon

"Depresia este reacția la o pierdere din trecut, anxietatea este o reacție la o pierdere din viitor."

-George Brown-

Am terminat de citit această carte despre depresie în ianuarie, înainte de sesiune, înainte să înceapă toată această nebunie cu COVID-19. Mă gândeam dacă mai are sens să scriu despre ea, dat fiind că fiecare dintre noi trăiește acum momente de frustrare, teamă, negare, tristețe, dezamăgire pentru ce este, pentru ce va fi.

E firesc acum să trăim toate astea și de asemenea să ne simțim depresivi sau anxioși, și poate că trebuia să trecem prin asta pentru a valora lucrurile pe care le-am avut mereu și le-am primit cu prea puțină recunoștință: o strângere de mână, o adunare cu prietenii, o seară la film sau la teatru, vizitele la părinți sau frați, călătoriile la un zbor (sau două) distanță.

Cu toate astea în minte, această carte este atăt o sugestie, cât și o antisugestie.

De ce?

Este o sugestie pentru cei care au trecut cel puțin o dată printr-un episod depresiv în viață, pentru psihologi, pentru psihiatri, pentru cei care vor să afle mai multe despre cum se simte o persoană depresivă, ce soluții sunt, ce a mers și nu a mers în privința autorului și a altor oameni, ce a declanșat depresia în acest caz, fiind un bun studiu de caz.

Este o antisugestie pentru cei care pot cădea ei înșisi ușor într-o depresie citind această carte sau pur și simplu pentru cei care nu se încadrează în cei menționați mai sus.

Eu personal, nu aș recomanda-o, cel puțin nu ca lectură de plăcere. Este o carte greoaie, pe alocuri încărcată cu termeni complecși, ceea ce o face bună pentru cei de specialitate, plictisitoare pe alocuri prin descrierile exhaustive.

O idee constantă a cărții este că unele probleme nu se vor duce de fapt niciodată, ele doar se ameliorează. În acest caz, este vorba de depresia autorului, care a avut drept catalizator moartea unei persoane apropiate.

Este o carte care are drept scop realizarea unei anatomii, o disecare a depresiei, așa cum spune și subtitlul acesteia, care te duce în niște locuri întunecate, în niște experiențe cel puțin dubioase ale autorului, care explorează cum mărul care arată bine în exterior, este putred în interior.

Și totuși în ciuda acestor lucruri, sunt și pagini în care sunt introspecții, explicații utile, concluzii ale autorului, care ne fac să înțelegem mai bine această patologie cu care ne confruntăm cu toții la un moment dat, într-un grad mai mic sau mai mare.

În încheiere, vă las câteva citate reprezentative din carte:

"Pentru reclădirea sinelui în timpul depresiei și după depresie, este nevoie de iubire, intuiție, muncă și. mai mult ca orice, de timp."

"Exteriorul determină lăuntricul la fel de mult pe cât lăuntricul plăsmuiește exteriorul."

"Voința și mândria pot face pe cineva să răzbească printr-o depresie care, pe altcineva cu personalitate mai blândă și mai supusă, l-ar dărâma."

"Medicamentele se plimbă mereu din lumea medicinei către lumea abuzului și înapoi. În prezent, se pare că acceptăm orice medicament care nu perturbă în mod esențial funcționarea."

Despre sinucidere:

"Sinuciderea egoistă o săvârșesc oamenii care nu sunt integrați în mod adecvat în societatea în care trăiesc. Apatia și indiferența îi motivează să taie definitiv relațiile cu lumea. Sinuciderea altruistă vine din integrarea exagerată în societate;"

"realitatea sinuciderii nu e frumoasă și pură și filozofică-ci încâlcită și înspăimântătoare și fizică."

"Schopenhauer credea în muncă-nu pentru că munca ajută la ridicarea moralului, ci pentru că abate atenția oamenilor de la esențiala lor depresie"

"oamenii care coboară pe scara ierarhică devin depresivi, și asta îi face uneori să accepte mai ușor un rang inferior în societate"

"Când apar posibilități de alegere între produse asemănătoare în fiecare domeniu-unde trăiești, ce faci, ce cumperi, cu cine te căsătorești, rezultatul este un sentiment colectiv de disconfort, care spune mult, după părerea mea, despre proporția creșterii depresiei în lumea industrializată."