Exerciții pentru creier
-
Acum ceva timp am dat de o carte de Robert Goldman, Exerciții pentru creier , ce cuprindea în paginile sale o listă cu cinci idei legate despre ce ar trebui să facem pentru o gândire mai rapidă și eficientă. Am luat aceste idei și am explicat unde era nevoie la ce se referă acestea.
Să le vedem:
1. Evaluați-vă puterea de învățare
Când simți că ai cea mai mare energie pentru a învăța? Dimineața, la amiază, seara?
Unii învață mai mult și mai bine dimineața, alții seara. Unii rețin mai mult făcând scheme, rezumate sau învățând pe alții.
2. Evaluați-vă puterea de gândire
Într-o clasă cu 30 de elevi, la ora de matematică, cinci elevi pot rezolva o problemă dată de profesor în 5 minute, alți zece o rezolvă în 8 minute, zece o rezolvă în 10 minute, iar cinci poate se gândesc ce o să facă în pauză fiindcă nu au habar cum să rezolve problema. La mine de obicei se întâmpla asta la testele de fizică, când profesoara ne lăsa cu tot cu caietele și cărțile de fizică în față, dar tot nu știam să rezolvăm problemele din test. Atunci mulți dintre noi ne-am dat seama că nu avem o putere de gândire pentru fizică tocmai bună.
3. Deschideți-vă către nou
-citiți
Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook-ului și-a propus să citească câte o carte pe lună, deși chiar el a declarat că nu e mare fan al cititului de cărți. Elon Musk a declarat că un obicei pe care-l consideră important în rutina lui de zi cu zi este acela de a citi mult din diverse domenii, diferite de aria sa de interes actuală, motivând acest lucru prin a spune că nu se știe când îi vor folosi acele informații.
-învățați să fiți selectivi
Când învățam în primii doi ani de facultate de Medicină, încercam să învăț tot și prin tot, mă refer la...tot. Dacă aveam o carte de 300 pagini, voiam să știu tot ce scrie pe acele pagini. Sigur, era o muncă de Sisif, fiindcă începeam semestrul încântată de informație apoi intram în materie, iar maniera în care era prezentată (de obicei cu multe cuvinte bombastice, de umplutură, cu prea multe detalii inutile, textele pe un font istoric de acum 100 de ani) lăsa mult de dorit. Învățam, iar când repetam nu știam mai nimic de bază, ci detalii inutile, iar acelea apărând într-un mod haotic și fără legătură sau un punct de plecare în mintea mea.
-îmbogățiți-vă vocabularul
Asta auzim de când am învățat să citim în școala primară de la doamna învățătoare: Citiți ca să vă îmbogățiți vocabularul. Este o frază binecunoscută deja :))
-faceți calcule rapide
-ascultați mai bine
Jay Shetty spunea într-un video de-al său că există trei niveluri de a asculta pe cineva:
Nivelul 1: Asculți pe cineva vorbind, dar nu ești atent la ceea ce spune,ci mai degrabă la ce vei spune tu în continuare
Nivelul 2: Ești atent la cuvintele persoanei cu care vorbești
Nivelul 3: Ești atent la cuvinte, dar și la limbajul corporal al persoanei pe care o asculți, încercând să deslușești sentimentele celeilalte persoane
Voi ce nivel sunteți?
-stimulați-vă creativitatea
Scrieți, desenați, pictați, mâzgâliți, dansați ca și cum nu v-ar vedea nimeni, mutați-vă lucrurile din cameră în alt fel.
4. Faceți în mod regulat exerciții mentale
-memorați
Aveam în liceu o profesoară de română care știa atât de multe poezii, parcă era asemenea unei mașini de odinioară cu muzică. Introduceai o fisă și îți rula piesa selectată. O clipă îi trebuia să se gândească și începea să recite poeziile. Mă miram deseori cum a avut răbdare să învețe atât de multe. Și avea atunci 60 ani. Compunea și scria poezii, știa poeziile a multor poeți. Cred că învață și acum...
-ieșiți din rutina mentală schimbându-vă obiceiurile de zi cu zi
De la a te spăla pe dinți cu mâna pe care n-o folosești de obicei până la a da 10 minute de social media pe 10 minute de meditație sau exerciții fizice.
-ascultați genuri muzicale noi
O melodie clasică, numai bună de început dimineața:
Sau sa fie ceva rock?
Rămâne ca voi să decideți. :)
-țineți liste
Liste de cumpărături, liste cu lucruri de făcut, liste pro, liste contra, liste, liste, liste...
5. Faceți în mod regulat exerciții fizice menite a vă stimula creierul
Cred că acest subpunct e poate cel mai dificil datorită tendinței tot mai mari a sedentarismului prin natura joburilor pe care le avem de a sta fie mai tot timpul pe scaun, fie mai tot timpul în picioare. Știați că în categoria cu activitatea fizică cea mai mică, implicit consumul de energie cel mai mic, intră vânzătorii, doctorii sau persoanele care stau foarte mult pe scaun? Studenții, femeile sau bărbații cu ocupația casnică sunt exemple de consum de energie medie, iar în categoria cu cel mai mare consum de energie intră pădurarii, minerii, cei care lucrează în construcții.
Acestea sunt ideile date în cartea lui Robert Goldman pe care le-am scris într-un carnețel, iar acum le scriu și aici.
Cu care exercițiu va începe astăzi mintea voastră?