Există sens în nesens?
“La urma urmei, viața înseamnă să-ți asumi responsabilitatea de a găsi răspunsul just la problemele acesteia și de a face față sarcinilor pe care ea i le trasează fiecăruia dintre noi”
Omul în căutarea sensului vieții, Viktor E. Frankl
Știi povestea aceea în care un om vine la un împărat și-i spune o ghicitoare în care-i spune: Ce merge în patru picioare, apoi în două și apoi în trei?
Suntem oameni. Ne naștem, ne sprijinim mai întâi pe picioare și mâini, ne ridicăm apoi și stăm drepți precum niște stejari, iar pe urmă cum ne este soarta, cu cârjă sau fără. Toți știm traseul. Toți știm destinația finală. Cel puțin aici, suntem toți egali.
Dar nu asta e ideea. Între început și sfărșit stă viața.Viața noastră. Sensul nostru.
Spuneam că am găsit o carte într-un articol anterior (în caz că nu l-ai citit, vezi aici) care ar fi putut fi un răspuns la întrebarea ce dă și titlul prezentului text. Și am găsit într-adevăr.
Cel ce a scris Omul în căutarea sensului vieții nu a avut o viață ușoară. Medic de profesie, a avut ghinionul să fie închis într-un lagăr datorită originii sale religioase, să fie despărțit de familie, să înfrunte lipsa, singurătatea, foamea și propria frământare asupra vieții. Deși a avut norocul să supraviețuiască, în ciuda golului imens cu care a rămas, totuși a găsit un sens. A înfăptuit logoterapia (terapie prin cuvănt care are drept scop îndrumarea unei persoane de a-și găsi un sens, astfel încât să-și găsească echilibrul lăuntric), a scris cărți, a ajutat pacienți, având în centrul gândirii sale ceea ce Nietzsche a spus într-un citat de-al său: “Cel care un de ce pentru care să trăiască poate îndura aproape orice”.
Pentru ce trăim?
"Conform logoterapiei, putem găsi sensul în viață pe trei căi diferite:
(1)creând sau înfăptuind ceva;
(2)experimentând ceva sau cunoscând pe cineva;
(3) prin atitudinea pe care o avem în fața unei suferințe inevitabile;”
Care este de ce-ul tău acum sau viitor? Pentru mine, acum, înseamnă să termin acest articol din care să iei ceva bun când îl vei termina, de ce-ul următor este să fiu recunoscătoare pentru familia pe care o am, pentru iubirea care mi-o oferă ea, prietenii mei, învățăturile și loviturile vieții care mă trezesc la realitate când greșesc și care mă fac să mă ridic și să devin mai bună ca persoană.
Viața ne întreabă pe noi și nu invers
“Trebuie să încetăm a ne mai întreba care este sensul vieții și, în schimb, să ne gândim că noi înșine eram întrebați asta de către viață-zi de zi și ceas de ceas. Răspunsul nostru trebuia să constea nu în pălăvrăgeală și meditație, ci în acțiune justă. La urma urmei, viața înseamnă să-ți asumi responsabilitatea de a găsi răspunsul just la problemele acesteia și de a face față sarcinilor pe care ea i le trasează fiecăruia dintre noi”
Avem tendința de a ne supravictimiza. Ne simțim trădați când nu ni se fac poftele, când cineva ne părăsește sau când nu suntem ceea ce am fi putut fi dacă aveam sau făceam X lucruri.
Așa cum spune zicala: “you can do anything, but not everything”.
Ține de alegerea noastră. Putem depăși o situație învățând din ea și mergând mai departe sau putem sta blocați în victimizarea noastră și întrebându-ne cu ce am greșit. Alegere: (1), (2) sau (3)?
Întotdeauna există doar un singur răspuns corect pentru fiecare situație.
“situațiile în care omul se găsește îi pot cere să-și modeleze propria-i soartă prin acțiune. Alteori, e mai avantajos pentru el să facă uz de șansa de a contempla și de a realiza în acest fel valori lăuntrice. Alteori, omului i se poate cere să își accepte pur și simplu soarta și să-și ducă crucea. Fiecare situație se distinge prin unicitatea ei și întotdeauna există doar un singur răspuns corect la problema pe care o ridică situația respectivă ”
Tu, în ce situație te afli?
Eu de exemplu, am tendința de a contempla deși știu că nu e întotdeauna bine. Constant mă întreb dacă ceea ce fac e bine.
Oare e bine că scriu acest articol?
Oare nu m-am pripit să deschid un blog?
Oare chiar am ceva de împărtășit și care să fie valoros și pentru ceilalți?
Cert e că îmi calc pe neterminabilele frământări și scot la lumină ceea ce cred că poate fi de folos și altora ca mine care încă caută răspunsuri.
Asta poate face fiecare dintre noi. Vine un moment când pur și simplu știi că este timpul să faci un anumit pas. Oricât vrei să-ți ignori strigătul lăuntric, instinct sau cum vrei să-l denumești, el este tot acolo și-ți spune ce ai de făcut.
Există sens în nesens.
E ciudat cum prin știință s-au explicat fenomene precum fulgerele, tunetele, de ce răsare și apune Soarele și câte și mai câte și totuși nu ne putem înțelege pe noi înșine.
De ce trăim atunci?
Fiindcă ni s-a dat o șansă la viață și atât timp cât inima ne bate, respirația ne ține, creierul ne funcționează, avem un de ce pentru care trebuie să luptăm.
“Viața nu este ceva vag, ci ceva foarte real și concret, tot așa cum și sarcinile vieții sunt la fel de reale și concrete.”
Viața este speranța, viața este sensul.
Iar noi prin ce facem, prin faptul că aducem, înflorim ca persoane, iubim, luăm ce ne dă și înmulțim talanții vieții, facem viața mândră de noi.
Așadar, trăiește!
