Părerile celorlalți
Dr. Tom: -Nu mă aștept să nu-ți mai pese, Erica. Tot ceea ce am vrut e să nu mai lași asta să-ți stea în cale. Nu ai eșuat, Erica. Opiniile părinților și cele ale prietenilor.... Da, sigur că părerile lor întotdeauna vor conta... Dar nu la fel de mult ca părerea ta.
În mintea Ericăi (Being Erica)
Ceea ce spun alții despre noi ne formează inconștient bariere sau poduri în funcție de cum le percepem opiniile.
Chiar de la naștere, persoanele din jurul nostru îsi dau cu părerea despre noi și apoi pe parcurs, noi și noi persoane din viața noastră îsi vor forma o părere despre noi. Părere care, nu va fi întotdeauna cea mai bună.
E în puterea ta însă, să decizi dacă părerile celorlalți chiar valorează ceva sau doar sunt insinuări răutăcioase fără justificare.
"Dar X e mai bun ca tine, e mai deștept, e mai îndrăzneț, are aia, are cealaltă."
Așa, și?
Eu am drumul meu, iar X are drumul său. Nu e o competiție, dar cei din jurul nostru o fac să pară astfel.
Când eram mică și veneam de la școală, mama obișnuia să mă întrebe ce note am luat în acea zi. Bineînțeles, dacă luasem o notă proastă, mama mă știa deja de la ușă. Aici nu am ce spune. În unele zile însă, aveam o strategie. Dacă luam cel puțin 2 note, începeam cu nota cea mai bună, iar apoi o ziceam pe cea proastă ca să îndulcesc cumva vestea. Mai erau zile când reușeam să iau o notă maximă la o materie grea (care de obicei era matematica) și bineînțeles mă duceam bucuroasă în fața mamei cu zâmbetul până la cer să-i zic că am luat 10, iar mama reușea să mă readucă pe pământ :
"Și ceilalți cât au luat?"
Fraza asta, de când mă știu, am urât-o.
Mama verifica cam pe unde mă aflam de fapt. Justificabil și în același timp nu, fiindcă atunci mi se însămânța în minte faptul că nu contează ceea ce am făcut eu, ci ce au făcut alții, printre care și eu.
Lucru care m-a făcut să-mi dau seama de faptul că 10-le meu e pulbere printre mormane de 10 și praf de stele între aruncături de 10. De ce zic aruncături?
Fiindcă realitatea e că mereu va fi cineva mai bun decât tine. Poate nu azi, poate nu mâine, poate nu aici în țara asta, poate nu în deceniul ăsta, dar inevitabil cineva e mai bun decât tine.
"Au mai luat câțiva, zic eu."
sau
"Au luat majoritatea."
Uram acea întrebare fiindcă eram comparată cu alții când eu pur și simplu mă bucuram că am luat un 10.
La început e părerea părinților care contează și care persistă de altfel toată viața, dar inevitabil, pe parcursul anilor, apar fel și fel de păreri ale altora care te limitează sau din contră te eliberează.
Mai devreme sau mai târziu îți dai seama că părerea ta e cea cu adevărat importantă. Ce părere ai tu fiindcă ai luat 10, ce părere ai tu că ai acționat așa cum ai acționat, că ai ales meseria pe care ai ales-o și tot ceea ce implică părerea ta.
Păreri vor fi mereu. Bune sau rele, constructive sau distructive, dar tu ești în măsură de a răspunde la întrebarea:
"Sunt așa cum spun ei?"
Da, poate...atunci ce e de făcut în privința asta?
sau
Nu, nu sunt. Atunci de ce să-i ascult?
Părerile celorlalți..."întotdeauna vor conta... Dar nu la fel de mult ca părerea ta."
Ți-a plăcut acest articol? Dacă da, nu uita să-i dai un like!
